top of page

Suplimentele nutraceutice la pisici: când, de ce și cum le folosim corect

  • Poza scriitorului: Mădălina Stanciu
    Mădălina Stanciu
  • 13 iun. 2025
  • 3 min de citit

Pisicile și stresul – un echilibru fragil


Pisicile sunt animale profund sensibile la schimbările din jur. De la mutarea într-o locuință nouă, până la modificări aparent minore precum oaspeți în vizită, rearanjarea mobilierului sau modificarea programului de hrănit – toate pot fi percepute de pisică drept factori de stres. În plus, stresul poate apărea și în contexte total neștiute pentru noi, cum ar fi zgomotele de fond, mirosurile necunoscute sau tensiunea dintre animale din casă.

Pisicile care trăiesc în medii imprevizibile sau insuficient adaptate au o capacitate mai redusă de autoreglare emoțională și pot dezvolta comportamente nedorite.


Reacțiile la stres pot lua forme diferite:

  • se ascund des - în dulap, sub pat, sau alte locuri;

  • lipsa poftei de mâncare;

  • marcare cu urină sau evitarea litierei (atenție - nu același lucru);

  • comportamente agresive sau defensive;

  • toaletare compulsivă sau, dimpotrivă, lipsa toaletei;

  • somn superficial și vigilent;

  • evitarea contactului fizic.

Toate aceste comportamente sunt semne că pisica nu reușește să-și regleze reacțiile emoționale. Dacă nu intervenim, stresul devine cronic și poate afecta negativ sănătatea fizică (tract urinar inferior, funcție renală, piele) și calitatea vieții.


Cum funcționează stresul la nivelul creierului pisicii?


Răspunsul fiziologic la stres este coordonat de axa hipotalamo-hipofizo-adrenală (HPA). Atunci când pisica percepe un pericol sau o schimbare, sistemul limbic (în special amigdala) activează această axă, declanșând eliberarea de cortizol.


Pe termen scurt, cortizolul este util pentru supraviețuire. Pe termen lung, însă, afectează:

  • producția și eliberarea de serotonină, implicată în stabilitatea emoțională și somn;

  • funcționarea receptorilor GABA, care inhibă reacțiile excesive;

  • ciclul somn-veghe;

  • comportamentele naturale de explorare, toaletare - igienă și hrănire.

Pisicile nu pot verbaliza stresul, dar creierul lor răspunde la mediu printr-un echilibru neurochimic fin. Când acest echilibru este alterat, suplimentele nutraceutice pot interveni ca suport pentru reglare.


Ce sunt suplimentele nutraceutice și când sunt utile?


Suplimentele nutraceutice conțin ingrediente active (aminoacizi, plante medicinale, vitamine) care influențează metabolismul cerebral fără a acționa ca medicamentele. Ele nu au efect sedativ, ci sprijină echilibrul natural al neurotransmițătorilor.


Se utilizează:

  • în stres cronic;

  • pentru pisici foarte sensibile la schimbări de rutină;

  • înainte și după evenimente stresante previzibile (călătorii, vizite la medicul veterinar, adopție);

  • în anxietate de separare sau conflicte între pisici;

  • în paralel cu intervențiile comportamentale și modificările de mediu.

Eficiența suplimentelor este maximă când sunt administrate consecvent, într-un context terapeutic stabil, și monitorizate de medicul veterinar.


Ce substanțe sunt eficiente și cum acționează în creier?


L-triptofan – este precursorul serotoninei. Niveluri scăzute de triptofan sunt asociate cu impulsivitate, iritabilitate și somn perturbat. Suplimentarea crește disponibilitatea serotoninei și susține stabilitatea emoțională.

GABA (acid gamma-aminobutiric) – principalul neurotransmițător inhibitor. Acționează ca o „frână” pentru neuronii hiperactivi, reducând reactivitatea exagerată la stimuli minori.

L-teanină – derivată din ceaiul verde, favorizează producerea de GABA și dopamină. Crește activitatea undelor alfa în creier, asociate cu o stare de calm și stare relaxată.

Passiflora incarnata – plantă cu efect anxiolitic, pentru reducerea agitației și sprijin în recuperare după stres acut.

Rhodiola rosea – adaptogen recunoscut pentru capacitatea de a modula nivelul cortizolului și de a îmbunătăți răspunsul organismului la stres prelungit.

Valeriana officinalis – acționează pe receptorii GABA și are efecte relaxante, mai ales în anxietate ușoară și tulburări de somn.


3 suplimente pe care le recomand în practica zilnică


WeCalm Tasty – suport blând pentru echilibru zilnic

Compoziție: L-triptofan și vitamine B1, B3, B6. Susține serotonina, reduce iritabilitatea și susține o stare de calm. Indicat pisicilor ușor stresabile, agresive, sau care vocalizează frecvent. Administrare: zilnic, minimum 3–4 săptămâni.



NutraCalm – pentru episoade acute și hipersensibilitate senzorială

Compoziție: L-triptofan, GABA, L-teanină, Passiflora, vitamine din grupul B. Are efect rapid în reducerea reactivității și susține relaxarea în situații cu stres major (călătorii, vizite la medic, integrarea cu un alt animal). Administrare: de obicei 3–6 săptămâni, sau înainte de evenimente specifice cu efect în 30–60 minute.


Kalm Vet Advanced – adaptare pe termen lung pentru stres cronic

Compoziție: L-triptofan, Rhodiola rosea, Valeriană, Ceai verde. Combinație de adaptogeni și aminoacizi cu efecte în reglarea cortizolului și susținerea sistemului nervos. Recomandat pisicilor cu anxietate generalizată, sau celor în recuperare comportamentală după traume. Administrare: 4–8 săptămâni, cu reevaluare la finalul curei.



intervenție blândă, eficientă doar în anumite contexte


Suplimentele nutraceutice nu sunt o soluție magică, dar sunt un instrument valoros pentru susținerea neurochimiei pisicii. Ele nu înlocuiesc consultul comportamental, dar pot face parte dintr-un plan coerent care include:

  • modificări de mediu;

  • rutină zilnică predictibilă;

  • joacă direcționată;

  • evaluare comportamentală și monitorizare medicală.

Pentru rezultate reale, este esențială administrarea constantă pe termen mediu sau lung, în paralel cu suport specializat.



Pentru a afla ce supliment este potrivit pisicii tale și cum îl poți integra corect într-un plan terapeutic complet, programează o consultație personalizată.

Consultație Comportamentală
60
Rezervă acum


 
 
bottom of page